
Articolul 11
Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii:
a)defalcă numărul total de posturi pe categorii de
personal şi pe funcţii, conform machetei din anexa la ordinul
ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice
privind structura inspectoratelor şcolare, situaţie care se transmite
spre avizare Direcţiei generale management şi reţea
şcolară; stabileşte, în funcţie de structura
organizatorică aprobată de Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Ştiinţifice, componenţa nominală a
domeniilor de la nivelul inspectoratului şcolar;
----------
Lit. a) a art. 11 a fost modificată
de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr.
3.400 din 18 martie 2015 publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
b)alege prin vot secret membrii comisiei de etică şi îi reconfirmă anual;
c)alege prin vot secret membrii consiliului consultativ;
d)evaluează activitatea personalului nedidactic şi
ia măsuri pentru eficientizarea acesteia;
----------
Lit. d) a art. 11 a fost modificată
de pct. 17 al art. I din ORDINUL nr.
3.400 din 18 martie 2015 publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
e)aprobă regulamentul intern al
instituţiei şi regulamentul intern propriu, precum şi
regulamentele interne ale consiliului consultativ şi colegiului de
disciplină;
f)definitivează şi
aprobă tematica şi graficul şedinţelor sale, propuse de
preşedinte;
g)stabileşte
responsabilităţile membrilor săi;
h)aprobă anual documentele
manageriale ale inspectoratului şcolar, precum şi raportul asupra
stării învăţământului la nivelul
judeţului/municipiului Bucureşti;
i)aprobă proiectul de buget
anual;
j)aprobă statul de funcţii
al inspectoratului şcolar;
k)stabileşte membrii
comisiei paritare şi ai colegiului de disciplină;
l)organizează concursul
pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din
inspectoratul şcolar, conform prevederilor legale în vigoare;
m)aprobă fişele de post
pentru personalul inspectoratului şcolar sau eventualele modificări
la fişele existente;
n)validează calificativele
anuale ale personalului inspectoratului şcolar;
n^1) rezolvă
contestaţiile privind evaluarea inspectorilor şcolari şi a
directorilor unităţilor de învăţământ, în conformitate
cu dispoziţiile legale;
----------
Lit. n^1) a art. 11 a fost introdusă
de pct. 18 al art. I din ORDINUL nr.
3.400 din 18 martie 2015 publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
o)dezbate şi aprobă
proiectul planului anual de şcolarizare şi al reţelei
şcolare;
o^1) aprobă
funcţionarea formaţiunilor de preşcolari din grupa mare sau de
elevi sub efectivul minim sau peste efectivul maxim, în situaţii
excepţionale, pe baza unei justificări corespunzătoare,
ţinând seama de încadrarea în costul standard per elev şi în
numărul maxim de posturi aprobat pentru învăţământul
preuniversitar la nivelul judeţului, respectiv al municipiului
Bucureşti.
----------
Lit. o^1) a art. 11 a fost introdusă
de pct. 19 al art. I din ORDINUL nr.
3.400 din 18 martie 2015 publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
p)numeşte reprezentantul
inspectoratului şcolar care va face parte din comisiile de concurs pentru
ocuparea funcţiei de director/director adjunct al unităţilor de
învăţământ;
q)propune auditarea directorului unei unităţi de învăţământ de stat, la cererea
consiliului de administraţie al acesteia;
r)planifică auditarea
periodică a resursei umane din învăţământul preuniversitar;
s)aprobă la începutul
fiecărui an şcolar calendarul concursurilor şcolare recunoscute
la nivel judeţean;
ş)aprobă componenţa comisiei de mobilitate a
personalului din învăţământ;
t)validează proiectele de
încadrare la nivelul unităţilor de învăţământ;
ţ)avizează oferta de posturi didactice/catedre
vacante/rezervate la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
ţ^1)
validează concursul pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice;
----------
Lit. ţ^1) a art. 11 a fost
introdusă de pct. 20 al art.
I din ORDINUL nr. 3.400 din 18 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
ţ^2)
validează rezultatele concursului de ocupare a funcţiilor de
director/director adjunct şi soluţionează eventualele
contestaţii;
----------
Lit. ţ^2) a art. 11 a fost
introdusă de pct. 20 al art.
I din ORDINUL nr. 3.400 din 18 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
ţ^3)
elaborează propunerea motivată în baza căreia poate fi eliberat
din funcţie directorul/directorul adjunct al unităţii de
învăţământ de stat;
----------
Lit. ţ^3) a art. 11 a fost
introdusă de pct. 20 al art.
I din ORDINUL nr. 3.400 din 18 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
ţ^4)
eliberează avizul în vederea numirii directorului şi directorului
adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar,
prin detaşare în interesul învăţământului, în cazul
vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din
unităţile de învăţământ preuniversitar, până la
organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului
şcolar; numirea se realizează prin decizie a inspectorului
şcolar general şi cu acordul scris al persoanelor solicitate.
----------
Lit. ţ^4) a art. 11 a fost
introdusă de pct. 20 al art.
I din ORDINUL nr. 3.400 din 18 martie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
u)analizează calitativ
şi cantitativ nivelul de şcolarizare şi stabileşte
măsurile de reglare la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti;
v)numeşte câte un reprezentant
al inspectoratului şcolar pentru fiecare comisie de concurs în vederea
ocupării posturilor/catedrelor didactice;
w)aprobă lista cadrelor
didactice care fac parte din corpul profesorilor mentori, corpul profesorilor
metodişti şi din consiliile consultative pe discipline la nivelul
judeţului/municipiului Bucureşti;
x)aprobă lista cadrelor
didactice propuse pentru premii şi distincţii;
y)stabileşte cadrul de
organizare a examenelor şi evaluărilor naţionale, a admiterii în
liceu, a examenelor de certificare a competenţelor profesionale şi a
concursurilor şi olimpiadelor şcolare, conform metodologiilor emise
de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
z)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin Legea
nr. 1/2011
, cu modificările
şi completările ulterioare, ordine şi metodologii ale
Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
----------
Lit. z) a art. 11 a fost modificată
de pct. 21 al art. I din ORDINUL nr.
3.400 din 18 martie 2015 publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 1 aprilie 2015.
Capitolul V
Dispoziţii
finale
Articolul 12
Pe baza prezentului regulament-cadru, consiliul de
administraţie elaborează în
regulamentul intern al inspectoratului şcolar prevederi specifice
activităţii sale.
